Mostrando resultados por Editor "Humanitas" en Todas las categorías

Nu se poate sa nu te întrebi, din cînd în cînd, cum se face ca cei virtuosi au necazuri, în vreme ce pacatosii o duc bine. si, în definitiv, cum se împaca portretul unui Dumnezeu bun, iubitor, milostiv, cu existenta ubicua a raului în lume. Acestea sunt întrebarile Cartii lui Iov. Ea nu vine cu raspunsuri ultime. Dar îsi arata ca, punîndu-si asemenea întrebari, esti într-o buna si veche companie. Si ca, pîna sa ai un raspuns, te poti bucura de o capodopera a poeziei vechi-testamentare.

"Pentru un traducator e un privilegiu sa transpuna în alt vesmânt lingvistic povestirile lui Katherine Mansfield, asa cum pentru un cititor e un privilegiu sa le citeasca. Dupa valurile, mai vechi sau mai noi, de realism - socialist, magic, erotic etc. -, existentialism, structuralism, textualism, postmodernism, dupa avalansa de literatura cu iz de kitsch hollywoodian, debordând de violenta si sexualitate, cât de reconfortanta apare adierea de aer proaspat pe care o degaja povestirile lui Katherine Mansfield!

"Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmpla destul de des, din varii motive, rasfoiesc culegerile de perle de tranzitie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureala si impostura valaha are efectul paradoxal de a ma întrema. Avem, carevasazica, resurse de umor (fie si involuntar), avem înca resurse de vitalitate animala din care, cine stie, vor rasari, cândva, si florile gingase ale normalitatii!"

"Încercat-am sa înteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare însa ca lacrimile sunt urmele lor; dar fara ei nu stiam ca plângem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima înghitita de pamânt... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decât sa le reabiliteze." (Emil CIORAN)

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.

Primii mincinosi ai lumii sunt povestitorii. Dar cele aproape patru sute de istorioare adunate in acest volum de Jean-Claude Carriere nu sunt nici mituri, nici parabole religioase si cu atat mai putin epopei. Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, ele recompun spiritul umanitatii in cele mai diverse ipostaze ale sale, venind fie din spatiul buddhist sau islamic, fie din cel chinez, african, evreiesc, indian sau amerindian. Dincolo de diferentele care apar de la o traditie la alta, regasesti pretutindeni problema dreptatii si a mortii, dificultatea traiului in comun si tema raportului maestru-discipol.

"Draga tata, M-ai întrebat odata, acum de curând, de ce sustin ca mi-e frica de tine. Ca de obicei, n-am stiut ce sa-ti raspund, în parte tocmai pentru ca mi-e frica de tine, în parte pentru ca frica asta se întemeiaza pe prea multe elemente ca sa ti le pot enumera macar pe jumatate stând de vorba cu tine. Si daca încerc acum sa-ti raspund în scris, raspunsul meu va fi foarte incomplet, pentru ca si în scris, frica si urmarile ei ma paralizeaza în fata ta si pentru ca proportiile acestei situatii depasesc cu mult puterile memoriei si ratiunii mele."

Pasalac sau tara autonoma sub domni straini?, Veacul fanariotilor, Razboaiele austro-ruse-turce, "Rapirea Bucovinei", Pierdem pentru prima oara Basarabia, Eteria si Tudor Vladimirescu, Soarta romanitatii sud-dunarene, Aromanii in Grecia si in diaspora.

Romanii sub "turcocratie", Mircea cel Batran, Al doilea stat romanesc - Moldova, Dinastia angevina in Ungaria si starea romanilor din Ardeal, Iancu de Hunedoara, Vlad Dracul si Vlad Tepes, Matei Corvin, Stefan cel Mare.

Audiobook-ul cuprinde 24 de poezii alese de Andrei Pleșu, dupa cum se va vedea, si auzi: "Toamna in parc", "Albumul", "Gelozie", "In jurul unui divort", "Balada unei stele mici", "Cioara", "Bacilul lui Koch", "Prohod", "Chinurile lui Ulise", "De profundis", "Balada chiriasului grabit", "Vara la tara", "La Pasti", "Intoarcerea fiului risipitor", "Intrebare si raspuns (asculta on line)", "Raspunsul micilor functionari", "Ploua", "Cobe", "Blesteme", "Tristeti provinciale", "Un duel", "Raspunsul Cometei", "Expunere de motive", "Testamentul unui poet cunoscut".

"Trebuie, mai întâi, sa va spun ca va citesc acum un capitol din cartea mea care se numeste Amintiri din pribegie. [...] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din aceasta carte si, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindca e vorba de socul întoarcerii mele în tara, dupa o absenta de patruzeci si cinci de ani. Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei institutii românesti benevole care se numea Casa Româneasca, si, impresionati peste masura de ce se întâmplase la Bucuresti în decembrie 1989, am hotarât sa venim la Bucuresti cu niste masini, aducând în tara lucruri care lipseau partidelor, universitatilor.

"Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii..." PETRU CREȚIA

A trăi înseamnă să poți supraviețui strivit între două imagini despre tine: a ta și a celorlalți. "Vieţile noastre, în singurătatea lor, pot fi asemănate, pentru a folosi o vorbă a lui Platon, cu o "panglică de măsurat fără semne pe ea". Am o viaţă. Iată, iau părţi din ea şi, povestindu-le, le pun în vitrină. Scoţându-le în lume, pun semne pe panglica vieţii mele. O fac cu gândul că, astfel "însemnată", viaţa mea ar putea fi folosită ca unitate de măsură. Veţi afla, astfel, doamnelor şi domnilor, dacă viaţa voastră e mai frumoasă sau mai urâtă decât a mea.

Va voi citi doua serii de texte care vorbesc despre doua chipuri ale lui Ion Luca Caragiale. Mai întâi despre un Caragiale mai putin cunoscut si apoi despre un Caragiale mai putin vesel, mai grav, uitat de amatorii de zeflemea. Andrei Plesu

Marius Chivu a tradus, pentru acest audiobook, trei dintre cele mai frumoase și mai triste povești ale lui Oscar Wilde: Prinșul fericit, Privighetoarea și trandafirul, Uriașul egoist. În lectura lui Marius Manole, cu traducerea lui Marius Chivu, audiobookul acesta nu mai este unul doar pentru copii.

"Ce mai e si cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi sa spun ca este explozia (neincadrabila) a fiintei mele pe parcursul unui an. Dar ce lucru formidabil: aceasta explozie ma reda mie insumi intreg." (Gabriel Liiceanu)

"Geniul lui Kafka este de a povesti ca pe o poveste reala, de a folosi realismul in descrierea unei situatii enorm fictionale. (...) Din clipa in care axioma metamorfozei imposibile este pusa pe tapet, lucrurile curg de la sine ca in cea mai realista poveste din lume. Care este suprema grozavie pe care poate s-o pateasca un om? Este sa cada intr-o nenorocire, sa isi imagineze ca este sprijinit de cei din jurul lui, ca este sustinut, ca nu e singur pe lume si ca el va iesi pana la urma la liman cu ajutorul celorlalti; ori povestea din Metamorfoza este povestea parasirii treptate.

"Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii ramân cel mai adesea acolo unde specia îi asaza: (în "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa în care venim pe lume si tot acolo ramânem, cei mai multi dintre noi, pâna la sfârsit."

"Mi-am propus sa va vorbesc despre minciuna, ceea ce înseamna despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minti, pentru ca numai omul are parte de un "lucru" care poate sa exprime si care, exprimând, se poate misca în doua directii total opuse: adevarul si falsul intentionat. Acest "lucru" este limba. Voi vorbi despre minciuna nu în sensul ei "privat", ci în cel "public", asadar voi vorbi despre minciuna colectiva, în care unul sau mai multi îi mint pe multi care la rândul lor sunt fie mintiti, fie mint in corpore, traind împreuna cu cei care îi mint, într-un vast scenariu al minciunii." (Gabriel Liiceanu)

Draga Doamne-Doamne, Pe mine ma cheama Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui si casei (cred ca am pârlit si pestisorii din acvariu), si-abia acum îti scriu prima data pentru ca am tot fost ocupat cu lectiile. Da' sa stii: nu pot sa sufar sa scriu. Numai daca ma obliga cineva. Scrisul înseamna brizbizuri, floricele, zâmbete etc., o minciuna frumoasa si nimic mai mult. O chestie pentru oameni mari. Dovada? Uite, sa luam începutul scrisorii asteia.