Mostrando resultados por Editor "Humanitas" en Todas las categorías

"Ce mai e si cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi sa spun ca este explozia (neincadrabila) a fiintei mele pe parcursul unui an. Dar ce lucru formidabil: aceasta explozie ma reda mie insumi intreg." (Gabriel Liiceanu)

A trăi înseamnă să poți supraviețui strivit între două imagini despre tine: a ta și a celorlalți. "Vieţile noastre, în singurătatea lor, pot fi asemănate, pentru a folosi o vorbă a lui Platon, cu o "panglică de măsurat fără semne pe ea". Am o viaţă. Iată, iau părţi din ea şi, povestindu-le, le pun în vitrină. Scoţându-le în lume, pun semne pe panglica vieţii mele. O fac cu gândul că, astfel "însemnată", viaţa mea ar putea fi folosită ca unitate de măsură. Veţi afla, astfel, doamnelor şi domnilor, dacă viaţa voastră e mai frumoasă sau mai urâtă decât a mea.

"Încercat-am sa înteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare însa ca lacrimile sunt urmele lor; dar fara ei nu stiam ca plângem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima înghitita de pamânt... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decât sa le reabiliteze." (Emil CIORAN)

"Ne mândrim în asemenea masura cu Eminescu, încât aproape ca nu mai simtim nevoia sa-l citim. Ni se pare ca îl cunoaștem. Nu e el ilustrarea suprema a virtutilor nationale? Nu e el justificarea noastra în absolut? Numai ca, redus la efigie, la poza de manual, poetul risca sa fie uitat. Eminescu nu înseamna doar Luceafarul, Scrisoarea a III-a, Somnoroase pasarele sau Pe lînga plopii fara soș. E mult mai mult si e altfeldecât l-am fixat în memoria noastra. E grav, dar se si joaca, e trist, dar poate fi si binedispus, e solemn si profetic, dar poate sa fie si ironic sau plictisit. Asta am încercat sa arat prin versurile pe care am ales sa le citesc pentru dumneavoastra." (Andrei PLESU)

Gabriel Liiceanu: Sa acceptam ca exista gânditori în fata carora te poti "preda", ca gândurile lor, în loc sa fie "digerate pâna la a li se pierde urma", devin totodata, deîndata ce le expui si interpretezi, calea ta privilegiata de acces la lucruri. Nu exista nici o garantie ca numai drumul drept te poate duce la tinta. Exista si ocoluri convenabile. Asa cum exista si exegeze mincinoase. Citezi, sistematizezi, explici. Dar o faci pe fondul unui travesti mental: lasându-l pe celalalt sa vorbeasca, vorbesti si tu odata cu el.

Primii mincinosi ai lumii sunt povestitorii. Dar cele aproape patru sute de istorioare adunate in acest volum de Jean-Claude Carriere nu sunt nici mituri, nici parabole religioase si cu atat mai putin epopei. Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, ele recompun spiritul umanitatii in cele mai diverse ipostaze ale sale, venind fie din spatiul buddhist sau islamic, fie din cel chinez, african, evreiesc, indian sau amerindian. Dincolo de diferentele care apar de la o traditie la alta, regasesti pretutindeni problema dreptatii si a mortii, dificultatea traiului in comun si tema raportului maestru-discipol.

49 de poezii de Ion Minulescu selctate și citite de Andrei Pleșu.

"Iata, tovarasi, raspunsul la toate problemele noastre. El se rezuma la un singur cuvînt: OMUL! Numai daca scapam de Om, numai atunci produsul muncii noastre o sa ne apartina. Aproape peste noapte putem deveni bogati si liberi. Întrebarea este: Ce trebuie sa facem? Iata ce: sa muncim zi si noapte, trup si suflet, pentru rasturnarea rasei omenesti! Acesta e mesajul meu catre voi, tovarasi: REVOLUTIE!"

Ce inseamna, de fapt, "Comedii la portile Orientului"? Inseamna mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra subrezeniilor indigene, verva cotropitoare, limbaj luxuriant si un farmec al rostirii care nu se obtine din dictionare si compendii. Aveti de-a face, asadar, cu un audiobook de gala. Rostul lui e sa ne binedispuna si sa ne reconecteze la literatura pura. Caci dincolo de eventuala lor miza pedagogic-moralizatoare, Comediile asta sunt: bucati sau mai degraba bucate literare, din care nu lipseste nici o mirodenie si care alcatuiesc un ospat de neuitat.

Nu puteam crede ca poate fi adevarat ceea ce urma sa se produca. Pentru ca Ruletistul anuntase cu câteva saptamâni înainte ca la urmatoarea ruleta va încarca revolverul cu toate cele sase gloante! Între progresia de la un car­­tus la cinci, oricât de neverosimila ar fi fost si aceea, si ne­­bunia de acum era prapastia de la o singura sansa la nici una. Stropul de omenesc pe care Ruletistul îl mai pas­trase în ten­ta­tiva sa se evapora acum sub milionul de sori al cer­titudi­nii. Verificarea cartuselor si a revolverului a durat ore în sir. Când s-au întors la el, Ruletistul, suit pe lada sa, le zornai o clipa în pumn ca pe niste zaruri si apoi le intro­duse, câte unul, în cele sase locasuri ale butoiasului.

"Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmpla destul de des, din varii motive, rasfoiesc culegerile de perle de tranzitie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureala si impostura valaha are efectul paradoxal de a ma întrema. Avem, carevasazica, resurse de umor (fie si involuntar), avem înca resurse de vitalitate animala din care, cine stie, vor rasari, cândva, si florile gingase ale normalitatii!"

Prima poveste e despre o dragoste târzie la Paris. A doua despre îngerii de lângă noi. În cea de-a treia veți simți un puternic miros de terebentină, iar în a patra, parfum de crini regali. A cincea vă aduce în auz un nume care zgârie și unul care mângâie. Prima poveste are miză și pariază pe nenoroc. A doua cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. A treia are realism, râs, nerv. A patra inocență, umor, visare. A cincea, cu ironie, face poezie și economie (politică).

"Mi-am propus sa va vorbesc despre minciuna, ceea ce înseamna despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minti, pentru ca numai omul are parte de un "lucru" care poate sa exprime si care, exprimând, se poate misca în doua directii total opuse: adevarul si falsul intentionat. Acest "lucru" este limba. Voi vorbi despre minciuna nu în sensul ei "privat", ci în cel "public", asadar voi vorbi despre minciuna colectiva, în care unul sau mai multi îi mint pe multi care la rândul lor sunt fie mintiti, fie mint in corpore, traind împreuna cu cei care îi mint, într-un vast scenariu al minciunii." (Gabriel Liiceanu)

"Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. Stăm față în față cu viața noastră sau cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința."

"Fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni, ei nu pot fi multi, pe care i-a preluat in el si i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata." (Gabriel Liiceanu)

"Cei morţi" sunt oare morţii din cimitirele Irlandei acoperite de zăpada care nu mai conteneşte să cadă? Şi, printre ei, Michael Furrey, cel despre care Gabriel Conroy află pe neaşteptate de la soţia lui că a murit la 17 ani "din dragoste pentru ea"? Sau "cei morţi" sunt oaspeţii invitaţi de Crăciun, într-o veche casă din Dublin, la petrecerea dată de domnişoarele Morkan, mătuşile lui Gabriel, şi care pleacă de acolo convinşi că în seara aceea "au trăit din plin"?

"Dacă Bolintineanu ar fi avut acces la lumea de curăţii geometrice cărora li se închina Ion Barbu? Dacă pe Eminescu l-ar fi mişcat zbuciumul din sufletul unui Manoil? Dacă lui Arghezi i-ar fi venit gustul să rescrie el Ţiganiada? Dacă ar fi presimţit paşoptiştii noştri că se va ivi pe meleagurile române un tiran fără pereche şi porneau să-l ia în tărbacă, aşa cum ştiau ei, cu cântecele comice şi monoloage autodemascatoare?"

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.

"S-a întâmplat la un moment dat ceva iesit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut sa nu se întâmple? Cine poate sti? S-a ivit o civilizatie altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se afla astazi. Aroganta Occidentului a fost pe masura. În raport cu "ceilalti", puterea lui a atins o cota înspaimântatoare. Ne dam seama astazi ca a fost doar o faza a istoriei. Dar a putut sa para - atât de mare ajunsese sa fie distanta - ca e un dat fundamental al unei umanitati ierarhizate." (Lucian BOIA)

Când este necesara schimbarea? Înainte sa fie necesara.